Skip to main content
 

Sfânta și Marea zi Joi

DENIA CELOR 12 EVANGHELII- JOIA MARE -
09 Aprilie 2026

În Joia Mare, credincioșii Parohiei Linia Mare – Crucișoara s-au adunat în rugăciune și comuniune, având inimile îndreptate spre taina iubirii jertfelnice a lui Dumnezeu pentru oameni. În cadrul slujbei, Sfânta Cruce a fost așezată spre închinare, iar credincioșilor le-au fost oferite cruciulițe sfințite,  prin grija și strădania Preotului Paroh Aurelian și alți făcători de bine, ca semn al binecuvântării și al chemării de a purta în viața de zi cu zi credința, smerenia și nădejdea în Hristos Cel Răstignit și Înviat.


Prin acest gest de suflet, întreaga comunitate parohială a mărturisit că puterea Crucii nu stă doar în lemnul ei, ci în iubirea fără margini pe care o descoperă lumii. Primirea cruciulițelor sfințite a fost pentru fiecare credincios o aducere aminte că suntem chemați să trăim în unitate, să ne purtăm unii altora poverile, să răspundem răului cu bine și să păstrăm vie lumina credinței. În liniștea sfântă a acestei seri, Crucea a devenit pentru toți izvor de întărire, iar comuniunea dintre credincioși – o mărturie vie că Biserica este locul în care iubirea lui Hristos unește generații și suflete în drumul către bucuria Învierii.